Evenimentul dramatic din debutul anului 2020 – lichidarea generalului iranian Qasem Soleimani cu o dronă lansată pe teritoriul irakian de către forțele americane la decizia expresă a președintelui Donald Trump – m-a dus cu gândul la întrebarea: tehnologiile digitale ne rescriu, ne remodelează numai fețele, corpurile, viața privată, relațiile de prietenie? Sau este vorba despre o remodelare mai amplă, care ar putea fi identificată și în plan geopolitic, al confruntării dintre puteri? Cu alte cuvinte, la fel cum există o „față de Instagram”, există și un „război de Instagram”, sau de Twitter, Facebook, TikTok? Un război care este astfel purtat încât, printre altele, sau chiar „înainte de altele”, să genereze like-uri, engagement, follower-i, să se „preteze” la generarea de meme (Instagram, Whatsapp, Reddit), să „încapă” în postări de 280 de caractere (Twitter) sau în videoclipuri de 15 secunde (TikTok)?
Grăbesc o concluzie: este vorba despre tendințe care depășesc, în opinia mea, trăsături mai vechi ale războiului modern. Cum ar fi aceea că războiul informațional se desfășoară în paralel cu cel convențional, îl suplinește, îl amplifică, îl prelungește, îl amână; sau aceea că victoria este și o victorie a percepțiilor și a narațiunilor dominante. Toate aceste trăsături se păstrează în continuare, dar este vorba și despre ceva cu totul nou. În „secolul digital” (Tom Wheeler), războiul este „rescris” pentru a corespunde noilor tehnologii dominante. După apariția obiectivelor turistice „bune pentru Instagram”, a cafenelelor „cu potențial de a deveni la modă pe Facebook”, a venit vremea ca noile tehnologii să își genereze liderii care pot „duce” războaie/ confruntări virale în noul ecosistem de comunicare.
Iată câteva manifestări ale acestui nou tip de confruntare „rescrisă” pentru a se conforma actualului ecosistem de comunicare.
Președinția Twitter
Este deja de notorietate faptul că actualul Președinte american a inaugurat „Președinția Twitter”; că, în politica externă, a înlocuit abordarea predecesorului său, Barack Obama, „pivot to Asia” (strategia de a muta întreaga atenție a demersurilor de politică externă pe evoluțiile din Asia) cu „pivot to Twitter”.
Decizia de lichidare a generalului Qasem Soleimani a fost descrisă exact în acești termeni: „shoot and tweet„. Escaladarea, respectiv de-escaladarea conflictului, au avut loc, fără îndoială, și în spatele ușilor închise; istoria ne va arăta, poate, ce factori au cântărit în decizia iraniană de a avea o ripostă aproape nesemnificativă la eliminarea generalului, ce raport de forțe intern, regional, posibil global a făcut ca acțiunea americană să fie lăsată „așa cum a picat”, într-o exprimare colocvială. Cert este că o parte din negocieri s-a purtat pe Twitter, în mesaje de 280 de caractere, în timp real, în văzul întregii lumi. Scrisorile oficiale, telegramele criptate, înâlnirile conspirative, convorbirile pe linii strict securizate (pe „firul roșu”) au fost înlocuite sau completate de postări „explozive”, adresate, în egală măsură, părții externe, dar și taberei interne de susținători.
Fiecare actor a avut în vedere mai degrabă publicul intern, mai precis, mobilizarea propriei tabere de susținători. Să nu uităm că, în SUA, totul se desfășoară (și) într-un context electoral. Președintele american a căutat să capitalizeze printre susținători demersul de lichidare a generalului Soleimani, mizând pe animarea sentimentelor patriotice și pe reactivarea mesajului cu care a câștigat primul mandat, „America first!”. Dincolo de contextul electoral, acțiunile Președintelui au scos la suprafață, încă o dată, o realitate dură a superputerii americane: faptul că orice demers – de politică externă, din domeniul finanțelor, din plan social – găsește America profund divizată. Recentele acțiuni au găsit America în plin „război cognitiv”: adică în incapacitate de a se pune de acord asupra unui număr minim de fapte, intepretări și interese. Instantaneu, cele două tabere „interne” s-au aliniat, și-au exprimat pozițiile ireconciliabile în tușe sigure, de tip binar: bine/rău, alb/ negru; evident, în mod invariabil, „binele” unei părți fiind „răul” părții adverse.
Războiul cognitiv – un efect al platformelor digitale?
La instalarea războiului intern cognitiv, parte a războiului informațional din secolului digital, au contribuit, cu siguranță, mai mulți factori: economici, sociali, culturali, dar și tehnologici. Platformele digitale, optimizate cum sunt pentru amplificarea emoțiilor, pentru crearea unor comunități închise, a unor adevărate enclave puțin predispuse schimbului, pentru generarea unor răspunsuri prefabricate, nu au cum să nu fie luate în calcul atunci când analizăm acest fenomen.
Așa cum am spus, Președintele Trump a căutat – și aproape sigur a și reușit – să capitalizeze momentul în rândurile susținătorilor. Ceea ce este un lucru obișnuit. La fel de obișnuit, poate, este și faptul că echipa de campanie a Președintelui Trump a cumpărat un număr considerabil de reclame pe Facebook, prin care acțiunile de înfruntare a Iranului au fost lăudate în mediul online. Aceste reclame au circulat însoțite de un sondaj prin care se căuta feedback-ul utilizatorilor. Nimic neobișnuit până aici. Neobișnuit este faptul că nici feedback-ul, nici laudele nu au reprezentat miza principală a reclamelor online, ci colectarea datelor personale ale utilizatorilor, a preferințelor și dispozițiilor emoționale ale acestora. Datele personale – „mina de aur” a oricărei campanii electorale contemporane. Așa au stat lucrurile în 2016, așa vor sta, cel mai probabil, și în anul acesta.
Generalul Soleimani – un dușman viral
Și demersurile de comunicare ale părții iraniene merită examinate. Aici, trebuie recunoscut, analiza este filtrată de sursele de informație de limbă engleză, prinse și ele în morișca războiului informațional. Două aspecte mi se par relevante și susceptibile de a depăși această limitare.
După cum știm, de ceva timp, autoritățile de la Teheran sunt confruntate cu ample mișcări de protest. Este poate frapant faptul că una dintre măsurile luate pentru a mai tempera spiritul protestatar a fost întreruperea accesului la Internet. O măsură dură, radicală, intens și fără echivoc criticată în spațiul occidental. În paranteză fie spus, să ne aducem aminte că, întrebat în campania electorală din 2016 cum ar rezolva problema ISIS, actualul Președinte american a răspuns că le-ar închide Internetul.
Oricâtă pudoare sau indignare am manifesta în legătură cu ambele reacții, ele reflectă și conștientizarea, posibil stângace, a unui fapt: cauzele civice, mișcările de protest se promovează și amplifică, astăzi, mai ales prin mijloace tehnologice; prin recursul la algoritmi, la micro-targetare, la exploatarea datelor personale și a dispozițiilor emoționale; prin aplicații digitale de tip crowdfunding, care, la fel cum ne ajută să evităm, de exemplu, mașinile de radar ale poliției sau să găsim ruta cea mai puțin aglomerată către mall, ne ghidează, în cazul protestelor, să evităm forțele de ordine sau găsim locurile de întâlnire ale celorlalți protestatari (metode documentate în cazul protestelor din Paris, Barcelona sau Hong Kong). De remarcat că, pe 11 ianuarie, Președintele Trump le-a transmis protestatarilor de la Teheran un mesaj de sprijin scris în limba farsi. Unde altundeva decât pe Twitter?
În sfârșit, s-a comentat mult despre generalul iranian Qasem Soleimani că era unul dintre liderii cei mai puternici ai Iranului, cu o influență semnificativă în Irak, Siria, Liban, Yemen, Afghanistan. S-a discutat mai puțin despre faptul că exercita o influență semnificativă și pe platformele digitale. Era, cu alte cuvinte, o celebritate, un influencer, un brand. Selfie-urile sale deveneau imediat virale pe platformele digitale (platforma favorită pare să fi fost Instagram, unde deținea cel puțin 10 conturi); era un maestru al înregistrărilor video, postate pe platformele digitale sau difuzate de televiziunea clasică; sub patronajul său, se organizau concursuri de bodybuilding, prilej pentru un alt torent de conținut vizual în mediul online; un film inspirat de viața sa – realizat cât încă mai era încă în viață – urmează să aibă premiera în cadrul unui festival de la Teheran.
Pentru publicul american/ occidental, este cunoscut mai ales din iulie 2018, când a declanșat pe Instagram un război al memelor cu Președintele Trump. Generalul Iranian a postat o fotografie trucată în care apare cu un walkie-talkie în mână, iar pe fundal se vede Casa Albă în flăcări. Faptul că imaginea Casei Albe în flăcări este luată din filmul de la Hollywood „Cod roșu la Casa Albă” („Olympus has fallen”) este o mostră de post-realitate care valorează cât o mie de analize.